Rezervatie paleontologica Dealul cu Melci
Rezervația Dealul cu melci este situată în comuna Vidra, sat Nemeși, pe stânga văii Arieşului Mic, la 15 kilometri de oraşul Câmpeni şi 1 kilometru de centrul comunei.
În urmă cu milioane de ani în aceste locuri era un recif plin de cochilii de melci de mare, care trăiau scăldate de apele calde ale Mării Tethys.
Este o rezervație naturală paleontologică cu un bogat punct fosilifer cu gasteropode, reprezentativ pentru Cretacicul superior – formate într-o mare cu fundul stâncos.
Pe o suprafață de 4.30 hectare pot fi întâlnite depozite senoniene cu mare densitate de gasteropode Acteonella: Gigantea, Lamarcki sau Conica și specii aparținând genurilor Modiolus, Astarte, Arcă, Crasatella, Nerita, Natica, Glaucinia.
Este un unicat geologic cu o vechime de 65-70 milioane de ani, reprezentând o alternanță de conglomerate cu gresii și marne unde sunt încrustate 35 specii de moluște.
Specia dominantă este Acteonella Gigantea.
Aici, la intrarea în satul Nemeși, lângă DJ 762, unde se găsește acest spectaculos punct fosilifer din Transilvania, timpul curge invers, înspre trecut. Privind aceste cochilii “împietrite”, ce par o scriere ciudată din alfabetul unor seminții de mult apuse, gândul te poartă înapoi, în vremea când întreaga Europă era scăldată de apele calde ale Mării Tethys.
Rezervația naturală paleontologică se întinde pe 0,67 hectare, iar aria protejată științifică ajunge la 4,30 hectatare.
Binecuvântați cu acest “colț de rai”, care de la an la an își modifică forma, datorită unor turiști “înzestrați” cu topoare, dălți și răngi, dornici de mici suveniruri unicate, ne-am săturat să privim neputincioși la “munca” acestora.
Primăria comunei Vidra, la inițiativa Centrului de Promovare și Informare Turistică, a hotărât instalarea unui panou de avertizare și dotarea rezervației cu un sistem video de supraveghere, ca o primă măsură în încercarea de a stopa aceste activități.
Camerele funcționează 24/24 ore, și după cum puteți observa în imaginea de mai jos, vă înștiințăm:
Conform O.U.G. 52/ 2007 ART. 52 “Orice formă de exploatare sau utilizare a resurselor naturale (extragerea sau spargerea cochiliilor de gasteropode) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an, sau cu amendă penală de la 30.000 lei la 60.000 lei.”
Așadar, trecătorule, desfată-ți privirea, studiază și fotografiază ceea ce vezi și du cu tine, în gând sau în imagini, amintirile din Vidra!